Banchini Chiara
Chiara Banchini este una dintre cele mai importante personalităţi ale violonisticii baroce, fiind un invitat permanent al celor mai prestigioase festivaluri de muzică veche din întreaga lume.
Născută în Lugano, s-a format la Conservatorul din Geneva, la clasa lui Corrado Romano, unde a obținut premiul special pentru virtuozitate. Mai apoi şi-a continuat perfecționarea sub îndrumarea lui Sandor Vegh, iar pentru o perioadă s-a dedicat interpretării muzicii contemporane ca membru al ansamblului Contrechamps. Întâlnirea cu Harnoncourt și Sigiswald Kuijken i-a deschis interesul pentru interpretarea muzicii secolelor 17 și 18 pe instrumente de epocă.
Chiara Banchini a predat vioară barocă la Center for early Music în Geneva înainte de a deveni profesor de vioară barocă la Schola Cantorum din Basel. Susține frecvent cursuri de măiestrie în Europa, Africa de Sus, Australia, Bolivia și SUA.
Discografia sa stă mărturie impresionantei sale activități, cuprinzând printre altele înregistrări la casele de discuri: Erato, Accent, Astrée, Harmonia Mundi France, iar din 2002 Zig-Zag Territoires.
În 1981 Chiara Banchini a fondat orchestra de cameră Ensemble 415, ansamblu ce a cunoscut succesul încă de la debut. De-a lungul timpului, Ensemble 415 a susţinut cu regularitate concerte în întreaga lume, iar CD-urile lansate au primit aclamaţii din partea criticii de specialitate şi a publicului.
Chiara Banchini coordonează frecvent orchestre în vederea însuşirii interpretării muzicii baroce şi clasice, printre acestea numărându-se orchestrele din Durban, Adelaide, Stockholm, Edinburgh, precum şi o serie de orchestre de tineret.
În 8 ianuarie 2011 Chiara Banchini a organizat un amplu concert pentru a îşi lua rămas bun de la Ensemble 415 şi de la Schola cantorum, moment ce a marcat începutul unor noi proiecte artistice.