Ultimele știri


Cancellation Academia Sighisoara 2021
20 apr. 2021
Citește...

Cancellation Academia Sighisoara 2020
17 mar. 2020
Citește...

Professors of 2020 Edition
21 feb. 2020
Citește...

Concerts Academia Sighisoara 2019
22 iul. 2019
Citește...

Professors of 2019 Edition
14 feb. 2019
Citește...

Concerts of the 2018 edition
13 iul. 2018
Citește...

Arcadia Quartet


Ana Török, vioară
Răsvan Dumitru, vioară
Traian Boală, violă
Zsolt Török, violoncel

Cvartetul Arcadia s-a afirmat ca unul dintre cele mai impresionante cvartete ale generaţiei lor, fiind câştigătorii unor concursuri internaţionale de renume, precum “Osaka Chamber music competition 2014” , “Wigmore Hall London International String Quartet Competition” în 2012, “Almere International Chamber Music Competition” în 2011 și “Chamber Music Competition Hamburg” în 2009.

Cvartetul s-a format în anul 2005 sub egida  Academiei de Muzică „Gheorghe-Dima” din Cluj-Napoca, România, când membrii acestuia erau încă studenţi. Au susținut concerte în întreaga lume, printre care se numără și concertele de la  Budapest Spring Festival, Festivalul George Enescu din Heidelberg, Cite International des Arts Paris, Alte Oper Frankfurt, Pollack Hall din Montreal, Amsterdam Concertgebouw și din Beijing.

Stagiunea muzicală 2012-2013 cuprinde concerte susținute la Wigmore Hall, Festivalul Q’arto Mondi din Polonia, Salle Gaveau - Paris, Tel-Aviv, Portugalia, Festivalul Mecklenburg Vorpommern, Kammermusiktage Mettlach, Festivalul Zeist Music Days din Olanda, Festivalul Music at Paxton, Festivalul George Enescu din Romania şi festivitatea de deschidere a concursului Beethoven Piano Competition la Musikverein, Viena. Datorită premiului obținut la Wigmore Hall London International String Quartet Competition, cvartetul a obţinut un turneu în toamna anului 2013, concertând în Regatul Unit și în Irlanda în cadrul stagiunilor societăților de muzică HHH,  Oxford Chamber Music Society, Lakeside Arts Center, Leamington Music, Cheltenham Music Society, Chichester Chamber Concerts, Norfolk and Norwich Music Club, Alnwick Music Society, Pollok House Arts Society, Milngavie Concert Club, Aberdeen Chamber Music Concerts, Kelso Music Concerts, Crucible Theatre in Sheffield, Limerick, Galway, Drogheda și Kilkenny.

În acest an cvartetul va concerta în România, Austria, Germania, Olanda, precum şi în  Canada, unde vor cânta în cadrul programului de rezidență la renumitul centru Banff.

Discul de debut al Cvartetlului Arcadia, lansat de Fontenay Classics în 2009, cuprinde lucrări compuse de Mendelssohn și Brahms. Acest disc a atras atenţia criticilor muzicali: Revista Ensemble Magazin a scris despre „interpretarea intimă a ansamblului”, „sonoritatea lor excepțională” și „expresivitatea care impresionează ascultătorul”. De asemenea, casa de discuri Orchid Classics a lansat recent o imprimare cu Cvartetele Nr. 1 și Nr. 2 de Janáček în interpretarea Cvartetului Arcadia.